Un Ferrari Roma este listat la vânzare de o bancă din România. Mașina are la bord puțin peste 1.100 de kilometri.
Orice Ferrari reprezintă un automobil special, cu o lungă istorie în spate, iar acest lucru îi conferă exclusivitate. A fi proprietarul oricărui Ferrari reprezintă o experiență în sine, iar un exemplar de Roma Spider este în prezent listat la vânzare, având doar 1.124 de kilometri la bord, astfel că cei cu finanțele necesare s-ar putea arăta interesați.
Este cel mai scump automobil pe care banca îl are la vânzare la momentul redactării acestui material, fiind un cabrio cu peste 600 CP și foarte puțini kilometri, care a fost fabricat anul trecut.
Roma Spider este succesorul lui Portofino, oferind un design elegant care să împacheteze performanțe demne de un Ferrari. Sub liniile spectaculoase are caroseriei se ascunde un motor V8 de 3.9 litri, supraalimentat cu două turbine, care dezvoltă 620 CP și 760 Nm cuplu. Toată această putere este transmisă exclusiv roților spate prin intermediul unei cutii de viteze cu dublu ambreiaj care este derivată din cea a modelului SF90 Stradale.
Astfel, Ferrari Roma accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,4 secunde și de la 0 la 200 km/h în 9,3 secunde, în condițiile în care masa totală este de aproximativ 1,5 tone. Viteza maximă atinsă este de 320 km/h.
Interiorul acestui exemplar este finisat cu piele crem și ornamente din fibră de carbon, printre care se numără și padelele cutiei de viteze, montate pe coloana de direcție, în bună tradiție Ferrari.
Acest Ferrari Roma a fost fabricat în 2023 și are doar 1.124 de kilometri la bord, conform imaginilor oferite de bancă. Așa cum ne putem aștepta de la o mașină cu un kilometraj atât de mic, totul arată perfect. În definitiv, este o mașină aproape nouă.
Iar acest lucru ne aduce la capitolul preț. Fix acest exemplar este listat la vânzare pentru suma de 324.000 de euro. Mașina poate fi achiziționată prin leasing (doar pentru persoane juridice) sau prin plată integrală.
Prețurile pentru Ferrari Roma Spider pornesc de la circa 240.000 de euro. În funcție de ce dotări opționale alege clientul, valoarea mașinii poate crește rapid, așa cum vedem și în cazul acestui exemplar.